Tot mai mulți români au devenit fani ai plimbărilor cu iahtul în ultima perioadă, mai ales că au posibilitatea să iasă în larg chiar la Marea Neagră. Dacă nu ai încercat până acum această experiență, o poți face data viitoare când ai drum pe litoral.
De ce sunt plimbările cu iahtul atractive? În primul rând, ai un sentiment aparte. Se știe că, în general, bogații sunt cei care se plimbă cu asemenea ambarcațiuni, astfel că ai șansa să intri într-un club exclusivist, chiar dacă nu dispui de câteva sute de mii de euro ca să cumperi o barcă de lux.
Apoi, ai șansa să întâlnești oameni deosebiți în timpul plimbării, cu care poți lega prietenii de-o viață. Cu siguranță, toți sunt pasionați de călătorii, la fel ca tine, astfel că veți avea ce să vă povestiți și vei putea chiar lega prietenii pentru viitoare astfel de experiențe.
În ciuda faptului că mijlocul de transport este sigur, o călătorie cu iahtul generează adrenalină, datorită valurilor și brizei puternice. Drumurile mai lungi oferă și cadrul unei introspecții departe de tot ce reprezintă agitația de pe țărm.
Cât costă o plimbare cu iahtul si cât durează?
Nu trebuie să fii milionar ca să te relaxezi într-un iaht, dar nici nu este foarte ieftin. O plimbare de câteva ore de-a lungul coastei românești a Mării Negre costă aproximativ 150 de lei de persoană. Biletul pentru un drum până la Balcic (Bulgaria) este de aproximativ 750 de lei de persoană, în timp ce o călătorie până la Istanbul, care se întinde pe mai multe zile, costă aproximativ 1.500 de lei pe fiecare client într-o ambarcațiune cu 8 călători. Dacă vrei să călătorești doar cu familia la Istanbul, costul e de aproximativ 2000 de euro.
Dacă vrei să înnoptezi în larg și să dormi legănat de valuri, trebuie să ai pregătiți în jur de 2.000 de lei. Proprietarii de iahturi te asigură, însă, că merită fiecare bănuț: „Uiți de toate, mai ales dacă este o vreme splendidă, marea, soarele, atmosfera, delfinii”.
Așadar, dacă nu ai fondurile necesare, e bine să începi să le strângi cât mai repede. Pentru că nu vorbim de o sumă colosală, o idee ar fi să îți transformi actualele hobby-uri în surse de venit. De exemplu, cei pasionați de jocuri de noroc folosesc diverse strategii prin care își măresc șansele de câștig. Sau poți să îți cauți un job part-time, sau chiar să creezi un blog pe care să scrii despre iahturi și să îl monetizezi. Dacă îți dorești cu adevărat, soluții se găsesc.
5 idei pentru a te bucura din plin de o plimbare cu iahtul
Dacă vei avea șansa de a face călătoria pe apă, asigură-te că te vei bucura din plin de ea. Iată 5 idei de urmat pentru a-ți atinge acest obiectiv:
1. Detașează-te de orice problemă. Lasă pe uscat toate gândurile și frământările și concentrează-te exclusiv asupra „nesfârșitului” de apă care te înconjoară și asupra atmosferei de pe iaht.
2. Optează pentru o călătorie mai lungă. Dacă tot te-ai decis să trăiești această experiență, este și păcat să stai pe mare doar două-trei ore. Așa, la fel de bine te plimbi cu vaporașul pe un lac. Du-te până în Bulgaria, Grecia sau Turcia.
3. Nu uita ochelarii pentru snorkeling. Flora și fauna marine, în larg, sunt fascinante. În cazul drumurilor mai lungi, ambarcațiunea se oprește, iar cine dorește poate face o baie de neuitat și se poate scufunda pentru a vedea lumea de sub ape.
4. Nu rata răsăritul. Să vezi răsăritul de pe plajă este ceva clasic, însă a-l admira de pe un iaht este ceva care cu siguranță îți va lua răsuflarea. Să nu cumva să dormi și să ratezi momentul!
5. Fă-ți un selfie cu delfinii. În timpul călătoriei, sunt șanse mari să înâlnești delfini care să însoțească ambarcațiunea pe o bucată din drum. Fă-ți un selfie în care să apară și ei. Câți au o fotografie cu un delfin? Foarte puțini. Asta înseamnă să te plimbi cu iahtul!